Newsflash

Rezultate căutare « spitalul jude��ean de urgen���� deva »


Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila“ Bucureşti

de Dr. Constantin BOGDAN - sept. 7, 2012

Istoria bogată şi activitatea de vârf sunt fericit reflectate în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila“ Bucureşti. Continuând seria În căutarea istoriei medicinii prin spitale, dl dr. Constantin Bogdan parcurge trecutul glorios al unităţii-fanion a medicinii militare din ţara noastră.

 

Spitalul de Boli Cronice "Sf. Luca" Bucureşti

de Adrian CONSTANTIN - dec. 9, 2011

Înfiinţat în 1974 după concepte moderne de organizare, Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca” Bucureşti s-a remarcat prin nivelul ridicat al îngrijirilor şi prin activitatea de cercetare. O prezentare a evoluţiei şi realizărilor spitalului ne este oferită de dl Adrian Constantin, managerul instituţiei, în ciclul: În căutarea istoriei medicinii prin spitale.

 

Spitalul Clinic Colţea

de Dr. Constantin BOGDAN - sept. 28, 2011

Întemeiat cu peste 300 de ani în urmă, Spitalul Clinic Colţea este considerat „leagănul medicinii româneşti“. Momentele şi personalităţile care i-au marcat existenţa sunt prezentate de dl dr. Constantin Bogdan, în pagina de Iatroistorie.

 

Spitalul unicat

- sept. 21, 2011

Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni“ Bucureşti

de Dr. Constantin BOGDAN - aug. 5, 2011

   În căutarea istoriei medicinii, dr. Constantin Bogdan evocă cele două personalităţi care au dat numele Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”. Totodată, un articol despre istoria neurochirurgiei româneşti şi a clădirii care în anii ’80 era cea mai mare clinică de gen din Europa. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.

 
 

SPITALUL NOSTRU

de Remus ANGHEL - mai 27, 2011

   Despre zona Câmpinei, din judeţul Prahova, un om al locului, cu nedisimulată mândrie, îmi afirmase că îi este foarte dragă lui Dumnezeu. Beneficiază de o climă blândă, temperată. Iernile nu sunt prea aspre, verile nu excesiv de caniculare. Aici se înregistrează cel mai mare număr de zile însorite pe an. Judeţul numără cel mai mare număr de intelectuali raportat la cel al locuitorilor. În general, prahovenii beneficiază de un nivel mai înalt de trai material, social, cultural, educaţional. (...)
 

Spitalul „Caritas“ desfiinţat

de MINISTERUL SĂNĂTĂŢII - apr. 8, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală. 
Alte titluri:
D’ale reprofilării…
Redistribuirea continuă
Cea mai mare UPU din ţară
Programul naţional de oncologie, la control
 

 

Spitalul Clinic Caritas la 120 de ani

de Prof. dr. Al. CÂMPEANU - feb. 25, 2011

   Anul acesta se împlinesc 120 de ani de la transformarea în spital a aşezământului de binefacere Caritas, dedicat îngrijirii bolnavilor indiferent de naţionalitate şi stare socială, şi 60 de ani de la transformarea acestuia într-un valoros centru universitar în care s-au format şi perfecţionat numeroase generaţii de medici şi s-a desfăşurat o bogată şi performantă activitate de cercetare ştiinţifică recunoscută în ţară şi în străinătate. „În mod normal, acest moment aniversar ar trebui să fie plin de bucurie şi de mândrie, dar situaţia actuală a Spitalului Caritas este îngrijorătoare“, afirmă chiar una din personalităţile care au dat strălucire acestei unităţi medicale cu tradiţie, dl prof. dr. Alexandru Câmpeanu, în cadrul unei ample prezentări a Spitalului Clinic Caritas, astăzi ameninţat cu desfiinţarea. (...)
 

Spitalul Clinic Caritas „Acad. N. Cajal“ de la servicii medicale accesibile la desfiinţare?

de Dr. Aurel F. MARIN - feb. 11, 2011

    În cadrul unei conferinţe de presă recente, erau anunţate planurile Ministerului Sănătăţii, de transformare în cămine de bătrâni a 71 de unităţi sanitare cu paturi. Surprinzător, lista include şi un important spital din Bucureşti, cu istorie şi tradiţie: Spitalul Clinic Caritas „Acad. N. Cajal“. Pentru a vedea cum stau lucrurile la faţa locului, ne-am adresat dlui prof. dr. Dimitrie Nanu, care i-a acordat un interviu dlui dr. Aurel F. Marin. (...)

Un an de chirurgie robotică la Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca

de Dr. Cristian Nicolae MANEA - dec. 17, 2010

   Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca aniversează un an de la inaugurarea Centrului de Chirurgie Robotică, timp în care sistemul „da Vinci Si“ a oferit multe satisfacţii profesionale şi rezultate promiţătoare pentru chirurgia minim invazivă asistată robotic. De fapt, cele mai importante rezultate ale acestui an sunt de departe avantajele pacientului, de la reintegrarea socio-profesională mult mai rapidă, la deplina siguranţă a actului operator. Bilanţul primului an este favorabil şi s-a reuşit implementarea multidisciplinară a chirurgiei robotice în diversitatea patologiei urologice, chirurgicale şi ginecologice. (...)

 

SPITALUL DIN DRUM

de Remus ANGHEL - aug. 6, 2010

   În plină criză economică, asistăm şi participăm la proliferarea sărăciei în toate domeniile existenţei umane. Sănătatea nu face nicio excepţie. Pe bună dreptate, presa de toate orientările consemnează că reforma sănătăţii, a spitalelor are loc pe seama vieţii oamenilor, a bolnavilor care, nu de puţine ori, nu mai au altă soluţie decât să meargă şi să moară acasă la ei. Spitalele devin tot mai sărace, lipsite de capacităţile funcţionale de a mai trata profesionist suferinţele celor bântuiţi de boală. Se închid secţii, se desfiinţează paturi de spital. Urmează descentralizarea spitalelor. 373 de unităţi vor fi transferate în administraţia autorităţilor locale. Vor fi depistate oare soluţii de supravieţuire? (...)

„Vino, mamă, să mă vezi, la spitalul de obezi“

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - iul. 16, 2010

   Suntem practic depăşiţi de problema obezităţii. Nu doar de aceea a reducerii numărului de kilograme ci şi de prevenirea şi contracararea numeroaselor probleme conexe. Un obez evoca, de pildă, la „Reporter special“, vremurile în care, având şi mai multe kilograme, nu putea face o tomografie pentru că nu-l ţinea masa, RMN-ul nu-i era accesibil întrucât nu încăpea în golul cu pricina. S-a rupt bicicleta de două ori sub dânsul. Şi scaunul. Ei da, acum Emil H. are o afacere prosperă, cu haine pentru graşi (atât de graşi, unii dintre dânşii, încât într-un crac de pantalon încape reporterul, iar în celălalt – cameramanul) şi vrea să scadă sub 100 de kilograme. E sigur că se poate, pentru că, zice: „Cu răbdare şi tăcere şi-agurida face miere“. Mesaj optimist deci. (...)
 

„Spitalul pe roţi“, pentru îngrijiri la domiciliu

de Dr. M. M. - iun. 11, 2010

   La sediul Ambasadei Belgiei din Bucureşti, la amabila invitaţie a E. S. dl Ambasador Leo D’Aes şi a soţiei sale, la 31 mai a.c., s-au aniversat 15 ani de la înfiinţarea Fundaţiei Crucea Alb-Galbenă din România, cea care a dezvoltat în ţara noastră, cu sprijin iniţial belgian, un cunoscut program de nursing la domiciliu. În prezent, se acordă îngrijiri la domiciliu de către echipe complexe formate din medici şi asistenţi medicali în Bucureşti şi în alte şapte oraşe: Baia Mare, Focşani, Buzău, Târgovişte, Sibiu, Constanţa şi – de curând – Slatina. Punerea în operă a acestei noi şi foarte utile activităţi se datorează, în primul rând, dnei as. princ. Măriuca Ivan, directorul general al Fundaţiei, apoi sprijinului prietenilor săi belgieni, colectivului pe care l-a format şi educat de-a lungul timpului, colaboratorilor filialelor din ţară. (...)
 

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe